Concediu (II)

Sincer, nu prea voiam să scriu postul ăsta. Pentru că înseamnă că mi s-a terminat şi mie concediul şi de duminică seara mă întorc la lucru. Aşadar, dragele mele două săptămâni de concediu, mi-a părut bine de cunoştinţă şi de clipele fericite, pline de experienţe noi şi lipsite de griji şi nervi pe care le-am trăit împreună. Regret că nu am reuşit să vă hrănesc să creşteţi mai mari şi că nu v-am creat o atmosfera potrivită înmulţirii... şi acum trebuie să ne despărţim. Doar temporar, până într-o zi de primăvară-vară a anului viitor, când ne vom întâlni din nou pe culoarele Festivalul de Teatru. Rămâneţi cu bine.

Am experimentat şi săptămâna asta cu mâncăruri. Mi-am dovedit priceperea în asamblarea unei supe-creme de linte, uneia foarte gustoase, de altfel. În altă zi am improvizat o salată din ţelină, morcovi, muşhi file, susan.

Miercuri dimineaţa am servit un "smoothie": kiwi şi banane blenduite/terciuite, migdale, praf de ghimbir. 

La amiază, o salată serioasă: salată verde, pui prin susan, caşcaval, măsline şi un dressing... în timp ce deplângeam soarta fişierelor de pe laptop care nu s-au copiat înainte de formatare.

Joi: a se vedea pui cu quinoa, niscaiva mazăre, ceapă, usturoi, morcov. Simplu şi hrănitor.

Tot joi am trecut şi pe la BookFest, unde am avut bucuria să văd, pentru prima dată în Sibiu, editura Cetatea de Scaun, editura Hasefer (a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România), editura Asociaţiei Macedonienilor din România. De semnalat cărţile la 5 şi 10 lei de la editura Nemira şi cele de la Univers Enciclopedic (5 lei). În schimb, deşi ideea este bună, concursurile de pe pagina de Facebook a Bookfestului nu par în regulă 100%. Regulamentul era prea simplu, nu se specifică din prima câte cărţi poate câştiga o persoană, de exemplu. Au fost cazuri în care formulările întrebărilor au creat confuzii în rândul respondeţilor (de ex. cea mai mică carte din lume).

Şi uite aşa se încheie şi concediul, începem săptămâna de noapte. Dar e bine, pentru că dacă se încheie un lucru, începe un altul: ne vedem peste trei săptămâni la Astra Film Festival... sau prin Piaţa Mare. A bientot!

Happy Birthday, Field Commander, Sir!

La începutul anului 2008, îşi anunţa turneul de concerte atât de aşteptat. După 15 ani de pauză concertistică, dar nu şi discografică, tulburatul şi tulburătorul Leonard Cohen se încumeta la un turneu mondial. Nu de alta, dar avea puţin peste 70 de ani. 

Prin nu ştiu ce miracol pe care l-am tot aşteptat, turneul a inclus şi România: 21 septembrie 2008. Taman ziua când Omul împlinea 74 de ani. Era ceva incredibil!!!

Da, am fost la concert! Da, aş fi vrut să nu se termine niciodată! Da, am cântat cu toţii "Happy Birthday". Şi da, l-am auzit pe vecinul meu cântând în ungureşte "So long, Marianne" şi l-am văzut pe Cipi cu lacrima pe obraz.

În tot turneul, publicul român şi cel grec au fost singurele care au ascultat live "Famous Blue Raincoat", un cadou nesperat din partea maestrului.

Nu-mi pare rău că am fost la Cohen şi nu am fost la Dylan. Personal, Cohen e mai pe sufletul meu. Deşi de atâtea ori voiam să scriu un vers sau aveam o idee de poezie şi îmi dădea seama că Leonard Cohen a spus-o mult mai bine, mult mai sigur, mult mai pătrunzător, mult mai frumos.

Nu mă duc în 2012! Ajunge o dată, dar foarte bine.

Concediu (I)

Am început aşadar şi a doua săptămână de concediu. Prima săptămână a fost petrecută acasă, fără plecări şi excursii. Am avut, în schimb, două experienţe noi, foarte plăcute.

1. Am început să mergem la sala de fitness/forţă de marţi, în fiecare zi. Suntem în perioada de acomodare şi ardere a grăsimilor; va veni ea şi vremea abdomenului plat, a rezistenţei sporite şi a muşchilor. Bye-bye, fat! Nu am făcut o cercetare amănunţită înainte, mi-a fost recomandată această sală, am făcut amândoi abonament pe o lună şi mergem înainte. O să revin şi cu alte experienţe.

2. Buuun. Acum să vorbim despre mâncare. Bineînţeles că renunţăm încet-încet la carne grasă, pâine etc. Cum am avut atât de mult timp, condimente şi reţete la dispoziţie am hotărât să gătesc eu săptămâna asta, să o aştept pe Georgiana  de la serviciu cu masa pusă.

Luni: am gătit scrambled tofu. Separat am fiert şi quinoa, apoi am pus totul pe câte o lipie. Să dezvoltăm: tofu cu legume în wok, condimente (turmeric, piper negru), sos de soia. Să exemplificăm:

 

Nu vă strâmbaţi până nu încercaţi. E gustoasă şi consistentă, chiar dacă nu are carne.

 Miercuri: am improvizat ceva. Bucăţele de piept de pui date prin susan, prăjite pe grill+diverse legume la wok+acest sos chinezesc. And then, we mixed it: eu în lipie, Georgiana în bol. Din nou condimente şi sos de soia.

Vineri: am aflat că Georgianei nu îi place deloc turmericul şi ghimbirul. Adevărul e că şi eu am pus cam mult. Să zicem că aşa era reţeta. Bun. Vineri am gătit o tocăniţă de linte. Nu mai gătisem linte, nu aveam pe cine să întreb, aşa că hai pe net. Un site zice că terbuie fiartă atâtea minute, altul zice că trebuie şi înmuiată în prealabil, altul dădea direct reţeta, fără să pomenească nimic de fierbere sau alte procedee. Aşadar am lăsat-o la înmuiat cam o oră, apoi am fiert-o vreo 15 minute. Am călit o ceapă, am adăugat usturoi pisat, apoi linte, roşii, un morcov şi apă. Plus un MEGA-MIX de condimente: coriandru, cimbru, Garam Masala, turmeric, boia dulce, chilli pudră, piper negru măcinat, piper lung, ghimbir. Singurul care a lipsit a fost Garam Masala. Le-am râşnit pe toate şi a ieşit un amestec foarte puternic, care, din păcate, nu e pe gustul tuturor. În general lintea a fost fiartă, iar tocăniţă, din nou, gustoasă.

Aşa că, în această a doua (şi ultima) săptămână de concediu, am din nou timp să experimentez atât în bucătărie, cât şi la sală.

O zi de luni cât mai plăcută!

De septembrie

"Tristă e viaţa de mort" e una din poeziile lui Miron Radu Paraschivescu din celebrele "Cântice ţigăneşti". Poezia are drept motto acel catren dintr-un cântec lăutăresc de mahala, à la adevăraţii Arnoteni: "Cu ţărână stau în gură/Şi cu viermii mă tot cert/Că nu poci să ies din groapă/Să te bat şi să te iert." Cine citeşte aceste cântice ale lui Paraschivescu află şi de povestea lui Terente, găseşte şi arhetipul tuturor şmecherilor din manele în povestea lui Rică, se delectează cu cântece de fată mare, cu scene de gelozie, trădare şi iertare, cu blesteme de dragoste, eh, de-ale vieţii şi morţii, ce să mai lungim vorba...Folclor zemos de mahala.

Am cumpărat o antologie din Radu Paraschivescu de la Iaşi, acum 5 ani. Am regăsit-o acum, în plină curăţenie de toamnă a bibliotecii. Şi am găsit şi altele pe care le-am citit şi răs-citit şi am hotărât să le transmit şi altora. Iată aşadar o primă listă de cărţi pe care vreau să le "valorific superior".

1. Adrian Păunescu – Poezii cenzurate, ed. 2, Ed. Păunescu, 1990  5
2. Eric Knight – Lassie vine acasă, Ed. Universul familiei, 1990      3
3. Poezia germană modernă, vol. 1, Biblioteca pentru toţi, 1967    3
4. Camillo Castelo Branco – Unde este fericirea, Biblioteca pentru toţi, 1991    3  
5. Ion Brad – Ora întrebărilor, Biblioteca pentru toţi, 1979            3
6. Washington Irving – O diligenţă medievală, Biblioteca pentru toţi, 1990 3
7. Roberto J. Payro – Hazliile isprăvi ale nepotului lui Juan Moreira, Biblioteca pentru toţi, 1982    3
8. W. Somerset Maugham – Povestiri din mările Sudului, Ed. Continental, 1991    3
9. Alessandro Boffa – Eşti un animal, Viskovitz, Polirom, 2000      7
10. Jean-Baptiste Botul – Viaţa sexuală a lui Imanuel Kant, Humanitas, 2002           7
11. Balzac (Moş Goriot) comentat de Micaela Săvescu, Ed. Albatros, 1972            3
12. Vernon Lee – Obsesii, Ed. Leda, 2005 7
13. P. G. Wodehouse – Nori grei deasupra Castelului Blandings, Polirom, 2004     7
14. P. G. Wodehouse – Mulţumesc, Jeeves, Polirom, 2006 7
15. Muriel Spark – Lorzi şi complici, Polirom, 2002            7
16. Şerban Foarţă – Dublul regim (diurn/nocturn) al presei, Amarcord, 1997           5
17. Valeriu Anania – Poeme alese, Dacia, 1998                  7
18. Ioan Dodu Bălan – Copilăria unui Icar, Ed. Ion Creangă, 1976  5
19. Constantin Kiriţescu -  O viaţă, o lume, o epocă, Ed. Sport-Turism, 1979         5
20. Agatha Christie – Expresul de Plymouth şi alte povestiri, Excelsior-Multi Press, 1993     3
21. D. R. Popescu – Duios, Anastasia trecea, Dacia, 2001  3
22. Neagu Rădulescu – Turnul Babel, Ed. Saeculum, 1999  7
23. Aesthesis carpato-dunărean (antologie de Florin Mihăilescu), Ed. Minerva, 1981 5       
24. Fănuş Neagu – Îngerul a strigat, Ed. Semne, 2002         5
25. Ion Minulescu – Corigent la limba română, Ed. Minerva, 1971 3
26. Lucian Blaga – Poemele luminii, Ed. Prometeu, 1991     3
27. Şt. Augustin Doinaş comentat de Ioan Mihuţ, ed. Recif, 1994    3
28. Ion Budai Deleanu – Ţiganiada, Ed. Garamond 3
29. Radu Cosaşu – Autodenunţuri şi precizări, Hasefer, 2001          3
30. B. Elvin – Datoria de a ezita, Hasefer, 2003      3
31. Ciro Alegria – Necuprinsă-i lumea şi vrăjmaşă, Ed. pentru literatură universală, 1967     7
32. Vasile Chira – Dialogul lutului cu Fiinţa (ed. bilingvă), Eikon, 2005         3
33. Gib I. Mihăescu – Zilele şi nopţile unui student întârziat, Ed. Scrisul Românesc, 1973     5
34. Edouard Mayniol – Viaţa lui Fabre, Ed. Tineretului, 1956          3
35. Calistrat Hoghaş – Pe drumuri de munte, Ed. Junimea, 1993      5
36. Jack London – Dragoste de viaţă (povestiri şi nuvele), Ed. Ion Creangă, 1974     5
37. Claudio Gatti – Prevestirea, Polirom, 2005        7
38. Alexandru Ecovoiu – Sigma, Polirom, 2005                  5
39. Ştefan Agopian – Fric, Polirom, 2003   5
40. Bogdan Suceavă – Venea din timpul diez, Polirom, 2004            7
41. Tudor Călin Zarojanu – Sfârşitul lumii, Polirom, 2005    5
42. Silviu Gherman – Scurta şi plictisitoarea viaţa a lui Kjus, Polirom, 2005  5
43. Luca Dinulescu – Sir Sugismund, Polirom, 2006            5
44. Richard Zimler – Ultimul cabalist din Lisabona, Ed. Humanitas, 2007     10
45. Virgil Ierunca – Poeme de exil, Ed. Humanitas, 2001     7
46. Vladimir Makanin – Underground, Ed. Polirom, 2004   7

Preţul este scris după titlul cărţii. Cine doreşte să le cumpere, îl rog să sune sau să lase un mesaj privat pe facebook, nu în comentarii.

Iată şi povestea lui Rică, erou autentic şi profund, poveste care serveşte ca model (cred eu) cântecului despre Gore din Chitila al lui Mihai Mărgineanu, cântec adaptat timpurilor moderne, mai băşcălios şi mai direct.

De weekend

Victorie!!!

Teoretic din 10 septembrie am concediu... practic, de sâmbătă dimineaţa de la ora 7, când am ieşit din tura de noapte... Am luat-o pe Gigi de la serviciul ei şi ne-am dus acasă, pour faire dodo... până după-amiază.

Mic-dejunul de ora 14, ca în fiecare zi din săptămâna asta, un deliciu abia descoperit: mussli, miere, lapte. Never enough. 

But, alas! the day is young. Aşa că în subterană, la cafea, wireless, o glumă-două şi mai ales studiu. Am ajutat la comeback-ul Georgianei şi am degustat (pentru energie) un mix de fistic, migdale şi caju. Energie? Energie. Pentru ora de înotat/bălăcit la bazin cu Lau şi Ioana.

Mâncare chinezească de la Beijing la pachet şi ne pregătim toţi patru pentru film: Trois Couleurs: Bleu. Intenţia era să facem o întreagă noapte de film franţuzesc/francofon, însă din varii motive, nu am continuat cu Blanc, ci cu Marley&Me, până după miezul nopţii.

Duminică dimineaţaaaa... De ce să lenevim? O să lenevim la pensie. Am fost la hmmmm, cum să îi spunem, târg, obor etc. Am urmărit: 1. recipiente pentru condimente, neapărat cu capac şi 2. râşniţă de cafea, dar tot pentru condimente. Şi ne-am ales cu bijuteriile din fotografiile alăturate.

5 borcănele cu capac din lemn, fabricate pt condimente "ungureşti", adică autocolantul de pe ele era tipărit în maghiară. Le-am dat jos pentru a face loc unor condimente orientale (a se vedea în alt post). O vază decorată în tehnica şerveţelului, o presă de usturoi+scos sâmburi de vişine şi cireşe şi un "recipient"-ceainic, cu un capac foarte şmecher. Şi am luat şi o gustare, mai mult de poftă decât de foame: câte un mic, câte un cârnaţ şi am împărţit un pahar de bere.

Epuizaţi, ne-am întors acasă la părinţi, am încins focul, am pregătit şi copt frigărui (piept de pui, slănină, ciuperci, ardei, roşii, ceapă), pe care le-am topit la masa din grădină. Binecuvântată duminică!

  După asta am făcut siesta, am lenevit, pe seară am ieşit în Piaţa Mare, am dat mâncare porumbeilor, am mâncat struguri şi ne-am înnoit cu păpuci numai buni de dat în frunze cu ei.

Târgul olarilor... sau nu

Târgul Olarilor din Sibiu a ajuns anul acesta la a 46-a ediţie. Să trăiască, la mulţi ani! În ultimii 5-6 ani, de când am (re)început să îl vizitez, nu am rămas foarte impresionat de produse, din simplul motiv că nu găsesc o varietate foarte mare. Cam aceeaşi oameni în fiecare an, cam aceleaşi produse la toţi. Din când în când se găseşte unul cu o idee originală, o pune în practică, apoi, al ediţia următoare, devine standard şi găseşti produsul la 90% dintre participanţi. Cumpărăm, foarte rar, oale sau farfurii sau ulcele...

 Principalul motiv pentru care vizitez Târgul Olarilor şi grăbesc pasul e Piaţa Mică şi evenimentele aferente: Zilele Culturii Romilor (a şasea ediţie) şi târgul de antichităţi, mai precis, vechituri. Acele vechituri proaspete, acele nimicuri pe care le scot ţiganii, anticarii şi negustorii din cine ştie ce colţ uitat de lume, obiecte din perioada interbelică ce au aparţinut stră-bunicilor noştri, domnul cu artefacte naziste (medalii, tabachere, spade de paradă etc. cu însemnele bine-cunoscute), alambicurile, ibricele, argintăriile lucrate manual sau furate, monede (chiar de pe vremea dacilor!!!:) ), plăci de pick-up, tablouri şi grozav de multe altele.

Anul acesta am cumpărat ce am cumpărat şi acum 3 sau 4 ani: două cărţi. Nu pentru că am neapărată nevoie de ele, ci pentru că sunt bibliofil amator de nivel începător, fără a face din asta o afacere şi fără să umblu deliberat prin ţară în căutare de cărţi rare. Îmi plac cărţile vechi, cărţile rare, cărţile cu filele netăiate. Cu atât mai mult cu cât conţin însemnări sau adnotări în dulcea grafie interbelică.

 

Iată, aşadar, captura de anul acesta.

 

Doamne, mintea de pe urmă

Are tata o vorbă: "Ideea o fost bună, da' realizarea proastă". Vorba bună! Unde o aplicăm? De fapt, he he, unde nu o aplicăm?

Ideea constă în "informarea părinților asupra educatiei si situației școlare a propriilor copii, având ca scop prevenirea și excluderea absenteismului, al abandonului școlar și al rezultatelor nesatisfăcătoare". Corect! Se urmăreşte, prin programul "Suport pentru învăţământ, suport pentru părinţi" informarea părinţilor cu privire la orice aspect legat de activitatea şcolară a copiilor-elevi (absenţe, note, şedinţe cu părinţii, fondul clasei şi al şcolii, excursii, broşuri ale liceelor, date de contact ale profesorilor etc.). De asemenea, îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între părinţi şi cadre didactice, pentru beneficiul tuturor celor implicatţi. Pe scurt "supravegherea şi monitorizarea şcolară a copilului dumneavoastră". Lăsând la o parte ideea că punem nişte străini să îi "spioneze" pe copii, ceea ce la un moment dat, poate deveni şi benefic, vreau să trec la partea a doua, la partea de realizare a acestui proces de supraveghere şi informare.

Nu ştiu câte firme "specializate" se ocupă de aşa ceva în ţară, nu vreau să greşesc şi să vorbesc în necunoştinţă de cauză. Firmele respective colectează datele şi le transmit părinţilor prin SMS, poştă tradiţională sau electronică, convorbire la telefon bilunar, lunar sau săptămânal, contra unei sume de bani. cama cesta e procesul. 

Am văzut în staţia de autobuz acest afiş şi m-am gândit că nu ar strica să răspândim vestea cât mai iute şi cât mai departe.

Am lăsat imaginea atât de mare pentru a vedea splendoarea de afiş şi pentru că e mai uşor de sesizat motivul pentru care am decis să scriu despre el. Nu acuz pe nimeni, nu cunosc firma, nici pe domnul care e la conducerea ei, dar aceste greşeli (trei gramaticale, una de scriere, folosirea inconsecventă a diacriticelor - oare le veţi găsi şi voi?) la o firmă care îi toarnă pe elevii chiulangii şi leneşi părinţilor sunt de neacceptat. Greşeli de scriere pot face şi eu, însă pe un afiş de prezentare (şi chiar pe blog) mă străduiesc din răsputeri să scriu cât mai corect gramatical şi fără a îngreuna textul cu greşeli de tastare. Pe mine personal un acest afiş nu mă convinge, pe de-o parte, iar pe de altă parte, când o să am copii de şcoală o să încerc, din nou din răsputeri, să îl conving să îmi comunice personal mie problemele, nemulţumirile şi notele lor. O să încerc să vorbesc personal cu dirigintele, să cunosc personal corpul didactic şi colegii copiiilor mei (despre necesitatea acestor lucruri sper să vorbesc în altă postare). Apelarea la aceste terţe persoane, pe care nu le cunosc şi care nu îmi pot inspira încrederea atât de uşor, e lipsită de fundament, în cele din urmă.

Despre mizeriile din frumuseţile patriei

Lăsând la o parte titlul acesta clişeic şi plictisitor, iată care e problema:

Pe lacul Bicaz, chiar la baraj, unde trec, zilnic, probabil sute de turişti, PET-urile plutesc in voia lor. De fapt am vazut si o minge de fotbal. Periodic, aceste deşeuri sunt strânse cu ajutorul acelor bârne legate între ele. Nu ştiu cât stau acele gunoaie acolo, în acea grămadă, dar se vede o cantitate impresionantă. Eu am rămas pur şi simplu fără glas când am văzut treaba asta; m-a încercat o combinaţie între nedumerire şi revoltă. Bineînţeles că există coşuri de gunoi şi chiar 3 tomberoane (hârtie, deşeuri menajere, Pet-uri), dar acestea sunt neîncăpătoare vis-a-vis de nesimţirea şi prostia oamenilor (turiştilor?) care nu se gândesc nici la educaţia de care nu dau dovadă şi nici la efectul pe termen lung asupra mediului în general, dar şi asupra habitatului acestui lac.

Nu sunt doar tineri rebeli sau nepăsători şi nu sunt doar rromii pe care se dă vina în general pentru treburi de acest fel, sunt oameni în puterea vârstei, oameni ne-educaţi sau ignoranţi, leneşi sau proşti, fie că sunt români, unguri, rromi, ardeleni, moldoveni, ingineri, simpli muncitori, studenţi etc.

Da, ştim că Pet-urile se degradează în nu ştiu câte sute de ani, nesimţiţii niciodată. Acest slogan a fost creat probabil să sensibilizeze, eu sunt sigur că au fost câţiva care s-au simţit vizaţi şi au renunţat la acest ,,obicei'', însă marea majoritate a acestor nătăfleţi duce lipsă de educaţie şi de bun-simţ.

Ar trebui probabil campanii peste campanii în scopul conştientizării efectelor aruncării gunoaielor de orice fel  în orice loc şi o educaţie continuă a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor. Altfel riscăm, încet-încet, să pierdem tot mai multe monumente şi locaţii de pe lista  World Heritage Site a UNESCO.