miercuri, 10 februarie 2010

Îmblânzindu-te-aş


dacă ne am întâlnit cândva... şi ne am urât, în altă viaţă ne vom iubi. spinii tăi vor sgâria epiderma mea sensibilizată; sângele meu va curge peste ochii tăi şi se va amesteca cu lacrimile ţi. te voi desveli încet-voluptos sau încet-distrat sau sincer sau nu... te voi cunoaşte încet, apoi aproape, apoi profund. Spinii ţi vor cădea de atâta iubire sau plăcere şi vei rămâne doar tu cu mine...

dacă ne am întâlnit cândva... şi ne am iubit, în altă viaţă ne vom urî. spinii tăi mă vor sgâria aspru, sângele meu va împroşca şi va curge peste hoitul nostru. ne vom călca în picioare, în cea mai cruntă desnădejde şi părere de rău, petalele trandafirului tău se vor ofili lângă barba mi de scrum şi nu vom mai rămâne deloc...

dacă ne vom întâlni în viaţa aceasta, în clipa când ne vom vedea întâia oară lucifer va plânge cu aştri stacojii iar lacrimile îngerilor vor găuri galaxii... ne vom întâlni într adevar pe banca care nu există decât atunci când vrem noi, ne vom atinge uşor pleoapele, iar pleoapa ta va fi mai cuminte decât pleoapa mea. mă vei ameţi cu vorbele, într atât încât nici logica visului nu va mai fi coherentă.

câteodată, pe la sfârşitul verii, vei veni în atriile mele să mă vizitezi... când soarele moare, vei intra nestingherită în mijlocul celorlalţi, vei zâmbi discret sau vei râde nepotolit, eu mă voi uita la degetul tău cu inel, apoi, după ce sânii tăi i-au făcut pe ceilalţi să creadă că eşti îndrăgostită de ei, vei zâmbi final şi vei pleca, iar eu îmi voi smulge unghiile care vor creşte imediat la loc... dimineaţa, te vei trezi gingaşă şi, poate la o cafea şi o ţigară din care fumul se învârte giratoriu, vei găsi motive şi îndreptăţiri...

târziu, spre sfârşit, îţi vei da seama că fiecare întâlnire a noastră e o nouă viaţă: vei vedea ieşirea noastră din lichidul amniotic, eu te voi ajuta să te desprinzi de placentă, vom suge laptele dintr-un sân divin şi vom învăţa să mergem mai repede decât alţii... când vom ajunge să vorbim nu vom şti ce să ne spunem, căci tocmai vom muri...

mă vei întreba în rime: „ai ajuns un oarecare/spune-mi te rog asta te doare?" iar eu voi răspunde ceva aiurea, să mă eschivez. prezenţa mea te va întrista, ştiu, şi vei da orice să scapi de mine păstrându-mă, căci totuşi eu sunt mare şi eu sunt idolul tău fără decare nu poţi să trăieşti... tot mereu, voi pleca iar tu mă vei chema, te voi distruge iar tu mă vei chema... sau invers: când eu o să fiu jos mă vei lovi, când voi plânge mai amarnic te voi uita, când mă voi linişti şi voi crede că nu te mai iubesc, voi descoperi o melodie cu versurile cam aşa: „oh, you always do this every time I get back on my feet/oh, you can always sell any dream to me" şi tocmai atunci vom începe o nouă viaţă.

şi vei muri când îţi vei da seama că ai fost îmblânzită, că farmecele tale fermecătoare nu mai au putere asupra mea, când castelul tău de dezamăgiri se va dărâma şi vei învăţa să trăieşti...

floarea egoismului tău, draga mea, se va preface într-o miere dulce şi blândă, iar spinii vor cădea atunci când eu nu voi mai veni. va ieşi la iveală trandafirul pur, flori galbene vor înflori în texas, eu voi fi murit de mult iar TU vei înceta să nu mai fi...