La începutul anului 2008, îşi anunţa turneul de concerte atât de aşteptat. După 15 ani de pauză concertistică, dar nu şi discografică, tulburatul şi tulburătorul Leonard Cohen se încumeta la un turneu mondial. Nu de alta, dar avea puţin peste 70 de ani.
Prin nu ştiu ce miracol pe care l-am tot aşteptat, turneul a inclus şi România: 21 septembrie 2008. Taman ziua când Omul împlinea 74 de ani. Era ceva incredibil!!!
Da, am fost la concert! Da, aş fi vrut să nu se termine niciodată! Da, am cântat cu toţii "Happy Birthday". Şi da, l-am auzit pe vecinul meu cântând în ungureşte "So long, Marianne" şi l-am văzut pe Cipi cu lacrima pe obraz.
În tot turneul, publicul român şi cel grec au fost singurele care au ascultat live "Famous Blue Raincoat", un cadou nesperat din partea maestrului.
Nu-mi pare rău că am fost la Cohen şi nu am fost la Dylan. Personal, Cohen e mai pe sufletul meu. Deşi de atâtea ori voiam să scriu un vers sau aveam o idee de poezie şi îmi dădea seama că Leonard Cohen a spus-o mult mai bine, mult mai sigur, mult mai pătrunzător, mult mai frumos.
Nu mă duc în 2012! Ajunge o dată, dar foarte bine.
Nu-mi pare rău că am fost la Cohen şi nu am fost la Dylan. Personal, Cohen e mai pe sufletul meu. Deşi de atâtea ori voiam să scriu un vers sau aveam o idee de poezie şi îmi dădea seama că Leonard Cohen a spus-o mult mai bine, mult mai sigur, mult mai pătrunzător, mult mai frumos.
Nu mă duc în 2012! Ajunge o dată, dar foarte bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu