sâmbătă, 1 septembrie 2012

Târgul olarilor... sau nu

Târgul Olarilor din Sibiu a ajuns anul acesta la a 46-a ediţie. Să trăiască, la mulţi ani! În ultimii 5-6 ani, de când am (re)început să îl vizitez, nu am rămas foarte impresionat de produse, din simplul motiv că nu găsesc o varietate foarte mare. Cam aceeaşi oameni în fiecare an, cam aceleaşi produse la toţi. Din când în când se găseşte unul cu o idee originală, o pune în practică, apoi, al ediţia următoare, devine standard şi găseşti produsul la 90% dintre participanţi. Cumpărăm, foarte rar, oale sau farfurii sau ulcele...

 Principalul motiv pentru care vizitez Târgul Olarilor şi grăbesc pasul e Piaţa Mică şi evenimentele aferente: Zilele Culturii Romilor (a şasea ediţie) şi târgul de antichităţi, mai precis, vechituri. Acele vechituri proaspete, acele nimicuri pe care le scot ţiganii, anticarii şi negustorii din cine ştie ce colţ uitat de lume, obiecte din perioada interbelică ce au aparţinut stră-bunicilor noştri, domnul cu artefacte naziste (medalii, tabachere, spade de paradă etc. cu însemnele bine-cunoscute), alambicurile, ibricele, argintăriile lucrate manual sau furate, monede (chiar de pe vremea dacilor!!!:) ), plăci de pick-up, tablouri şi grozav de multe altele.

Anul acesta am cumpărat ce am cumpărat şi acum 3 sau 4 ani: două cărţi. Nu pentru că am neapărată nevoie de ele, ci pentru că sunt bibliofil amator de nivel începător, fără a face din asta o afacere şi fără să umblu deliberat prin ţară în căutare de cărţi rare. Îmi plac cărţile vechi, cărţile rare, cărţile cu filele netăiate. Cu atât mai mult cu cât conţin însemnări sau adnotări în dulcea grafie interbelică.
 
Iată, aşadar, captura de anul acesta.






 






Un comentariu:

  1. şi să nu uităm de prea frumosul şi minunatul meu inel de argint cu piatră neagră ce-aduce, vag, a pălărioară franţuzită. pam-pam!

    RăspundețiȘtergere