marți, 12 ianuarie 2010

Monstrul fericit

"Monstrul Fericit" este al treilea volum de poezii al poetului sibian Radu Vancu, volum aparut in editie princeps la ed. Cartier in aprilie 2009 in tiraj de 340 de exemplare, colectia Rotonda. A fost prima mea intalnire cu poezia lui Radu Vancu, despre care oricum auzisem inca din clasa a 9-a si pe care am avut norocul sa-l cunosc dupa intrarea mea in cercul Humanitas-Sibiu.
Nu vreau sa vorbesc nici despre Radu Vancu, nici despre poezia lui. Vreau sa vorbesc despre sintagma-titlu. In primul rand asocierea de cuvinte ma atrage intr-un mod pe care nu pot sa il explic. De aceea nici nu voi incerca sa explic. In al doilea rand, stau si ma gandesc ce este un asemenea monstru care primeste, hmm, sa ii spun, calificativul de "fericit". Imi place sa ma gandesc ca un monstru e fie un om incomplet inca, fie deviant. Este o entitate ce se afla mereu in cautare, care, teoretic, trebuie sa devina sau sa revina. Si imi place sa cred ca fericirea lui sta tocmai in speranta aceasta de implinire, nu e o fericire in sine, efectiva, acum si aici, ci e subsumata atat drumului , cat si ajungerii. Eu asa m-am regasit si asta nu inseamna ca poate fi adevarat, dar nici ca nu poate.

O sa redau si o poezie din volum, nu neaparat ca sa demonstrez sau vreo poezie care sa aiba legatura, ci doar o poezie.

VIAŢA DE PROXIMITATE. DIMINEAȚA

Excelent e, în general, să nu trăiești,
să nu deschizi ochii, ci să te faci covrig sub plapumă
ca într-un sicriu textil, confortabil, o idee cam mic.
Dar vin borborigmele filtrului, apoi aroma Elitei,
şi lumea care nu trebuie să existe
se întrupează în final din glasul ei.

Cu ochii cârpiţi, te dumireşti încet, încet:
da, e lumea în care el s-a omorât când aveai 19 ani
& şi în care mama-i suspectă de cancer la sân.
Unde-s teodiceenii, să-i iei la şpiţe-n cur.
Aşezat pe marginea patului, te opinteşti şi plonjezi
ca un scafandru printre aripioarele dorsale wobbegong.

Surpriză însă - aerul nu-i lichid, nu-i o mare
înţesată de rechini hămesiţi. Aerul te izbeşte in cap
ca o placă invizibilă de fontă , şi ea te întreabă:
"De ce gemi?" Cu părul vâlvoi de spaimă
te împleticeşti spre baie, închizi uşa şi-ţi asculţi inima:
cea-mai-bu-nă-din-tre-lumi-cea-mai-bu-nă-din-tre-lumi-cea-mai-bu-nă-

Un comentariu: