Sincer, nu prea voiam să scriu postul ăsta. Pentru că înseamnă că mi s-a terminat şi mie concediul şi de duminică seara mă întorc la lucru. Aşadar, dragele mele două săptămâni de concediu, mi-a părut bine de cunoştinţă şi de clipele fericite, pline de experienţe noi şi lipsite de griji şi nervi pe care le-am trăit împreună. Regret că nu am reuşit să vă hrănesc să creşteţi mai mari şi că nu v-am creat o atmosfera potrivită înmulţirii... şi acum trebuie să ne despărţim. Doar temporar, până într-o zi de primăvară-vară a anului viitor, când ne vom întâlni din nou pe culoarele Festivalul de Teatru. Rămâneţi cu bine.
Am experimentat şi săptămâna asta cu mâncăruri. Mi-am dovedit priceperea în asamblarea unei supe-creme de linte, uneia foarte gustoase, de altfel. În altă zi am improvizat o salată din ţelină, morcovi, muşhi file, susan.
Miercuri dimineaţa am servit un "smoothie": kiwi şi banane blenduite/terciuite, migdale, praf de ghimbir.
La amiază, o salată serioasă: salată verde, pui prin susan, caşcaval, măsline şi un dressing... în timp ce deplângeam soarta fişierelor de pe laptop care nu s-au copiat înainte de formatare.
Joi: a se vedea pui cu quinoa, niscaiva mazăre, ceapă, usturoi, morcov. Simplu şi hrănitor.
Tot joi am trecut şi pe la BookFest, unde am avut bucuria să văd, pentru prima dată în Sibiu, editura Cetatea de Scaun, editura Hasefer (a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România), editura Asociaţiei Macedonienilor din România. De semnalat cărţile la 5 şi 10 lei de la editura Nemira şi cele de la Univers Enciclopedic (5 lei). În schimb, deşi ideea este bună, concursurile de pe pagina de Facebook a Bookfestului nu par în regulă 100%. Regulamentul era prea simplu, nu se specifică din prima câte cărţi poate câştiga o persoană, de exemplu. Au fost cazuri în care formulările întrebărilor au creat confuzii în rândul respondeţilor (de ex. cea mai mică carte din lume).
Şi uite aşa se încheie şi concediul, începem săptămâna de noapte. Dar e bine, pentru că dacă se încheie un lucru, începe un altul: ne vedem peste trei săptămâni la Astra Film Festival... sau prin Piaţa Mare. A bientot!